marți, 19 aprilie 2011

ANUNT/CONCURS PE BUNE!


Începem împreună cu Malta Travel un concurs care are drept premiu o excursie în Malta. E un concurs mai special, pentru că aveţi şansa să deveniti coprezentatori ai emisiunii Cu lumea-n cap.
Atenţie ! Concursul se adresează cuplurilor proaspăt căsătorite. Transportul se face cu avionul, cazarea va fi la un hotel de patru stele şi câştigătorii vor beneficia de demipensiune. În plus, vor avea drept bonus şi câteva excursii opţionale.
Tot ce trebuie să faceţi este să ne trimiteţi poze şi o scurtă prezentare la adresa de email culumeaincap@primatv.ro, cu menţiunea "pentru Concurs Malta Travel". Cuplul proaspăt căsătorit cu cele mai convingătoare poze şi mesaje are toate şansele să ajungă în insula de miere. Mai trebuie să treacă de o probă de telegenie şi dicţie şi poate să-şi facă bagajele. Dacă tinerii trec şi de proba aceasta, pot deveni prezentatori alături de Florin. Timp de două episoade, ei vor fi ghizii Dvs în Malta. Selectarea cuplului perfect se va încheia la sfârşitul lunii mai.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

REGULAMENT CONCURSURI “CU LUMEA-N CAP”

REGULAMENT CONCURSURI “CU LUMEA-N CAP”
SECTIUNEA 1. ORGANIZATOR
Organizatorul concursului "FACEM CINSTE" este SC C&M CORPORATE BUSINESS SRL, cu sediul in Calea Mosilor 213, Bl. 21 A, sc. B, etj. 5, Ap. 102, sector 2, Bucuresti.
Decizia de derulare a concursului, conform regulilor din prezentul regulament, este finala si obligatorie pentru participanti. Regulamentul oficial este intocmit si va fi facut public conform legislatiei aplicabile in Romania.
SECTIUNEA 2. LOCUL DE DESFASURARE
Concursul este organizat pe teritoriul Romaniei, urmand a fi difuzat pe postul de televiziune PRIMA TV.
SECTIUNEA 3. DURATA CAMPANIEI PROMOTIONALE
Concursul se va desfasura incepand cu data de 1 ianuarie 2011, pana de data de 31 decembrie 2011, inclusiv.
SECTIUNEA 4. MARCILE SI PRODUSELE PARTICIPANTE
In acest concurs sunt incluse marcile sponsorilor emisiunii “CU LUMEA-N CAP”
SECTIUNEA 5. MODUL DE DESFASURARE AL CONCURSULUI
Concursul “FACEM CINSTE " se va desfasura pe postul de televiziune Prima TV, in fiecare sambata, pe durata campaniei.
Concursul are trei sectiuni.
Sectiunea I. Concurs in care se castiga ghiduri turistice de la editura LITERA.
Pentru a putea participa la promotie, telespectatorii Prima TV trebuie sa trimita un email la culumeaincap@primatv, cu raspunsul corect la intrebarea pusa in cadrul rubricii concurs “Facem cinste”. Doar primul email cu raspunsul corect este declarat castigator. Pentru validarea castigatorului este obligatoriu ca in corpul mailului sa se mentioneze numele, prenumele, numarul de telefon si raspunsul corect. Daca expeditorul primului email cu raspuns corect nu si-a completat corect numele si numarul de telefon si nu poate fi contactat, se anuleaza raspunsul, iar castigator va fi declarat urmatorul telespectator care a raspuns corect. In cazul in care sunt mai multe premii puse in joc, castigatori vor fi declarati primii care raspund corect. Premiul pus in joc pentru fiecare saptamana este format dintr-un set de 3 ghiduri turistice (varianta format complet sau ghiduri de buzunar).
Sectiunea II. Concurs in care se castiga o excursie in strainatate, oferita de sponsorii emisiunii.
Organizatorul emisiunii va oferi periodic excursii cadou din partea sponsorilor. Pentru a castiga o excursie, telespectatorii trebuie sa stie cele doua sau trei cuvinte indiciu afisate pe parcursul a doua sau trei emisiuni (cate unul in fiecare emisiune, indiciul apare doar o data pe percursul emisiunii). La sfarsitul celor doua sau trei saptamani se enunta ultimul indiciu, si se da startul concursului. Telespectatorul care trimite cele doua sau trei indicii corecte castiga o excursie in strainatate. Pentru validarea castigatorului este obligatoriu ca in corpul mailului sa se mentioneze numele, prenumele, numarul de telefon si raspunsul corect. Daca expeditorul primului email cu raspuns corect nu si-a completat corect numele si numarul de telefon si nu poate fi contactat, se anuleaza raspunsul, iar castigator va fi declarat urmatorul telespectator care a raspuns corect. In cazul in care sunt mai multe premii puse in joc, castigatori vor fi declarati primii care raspund corect.
Sectiunea III. Concurs in care se castiga un weekend la mare sau la munte, oferit de sponsorii emisiunii.
Organizatorul emisiunii va oferi periodic un weekend (sambata si duminica) la munte sau la mare, cadou din partea sponsorilor. Pentru a castiga excursia, telespectatorii trebuie sa stie cuvintul indiciu afisat pe parcursul emisiunii in care este anuntat concursul sau sa stie raspunsul la o intrebare enuntata in timpul emisiunii, la rubrica Facem Cinste/Concursul emisiunii. Telespectatorul care trimite primul indiciul corect sau raspunsul corect castiga excursia. Pentru validarea castigatorului este obligatoriu ca in corpul mailului sa se mentioneze numele, prenumele, numarul de telefon si raspunsul corect. Daca expeditorul primului email cu raspuns corect nu si-a completat corect numele si numarul de telefon si nu poate fi contactat, se anuleaza raspunsul, iar castigator va fi declarat urmatorul telespectator care a raspuns corect. In cazul in care sunt mai multe premii puse in joc, castigatori vor fi declarati primii care raspund corect.
Sectiunea IV. Concurs in care se castiga polite de asigurari de calatorie.
Pentru a putea participa la concurs, telespectatorii Prima TV trebuie sa trimita un email la culumeaincap@primatv, cu raspunsul corect la intrebarea pusa in cadrul rubricii concurs “Facem cinste”. Doar primul email cu raspunsul corect este declarat castigator. Pentru validarea castigatorului este obligatoriu ca in corpul mailului sa se mentioneze numele, prenumele, numarul de telefon si raspunsul corect. Daca expeditorul primului email cu raspuns corect nu si-a completat corect numele si numarul de telefon si nu poate fi contactat, se anuleaza raspunsul, iar castigator va fi declarat urmatorul telespectator care a raspuns corect. In cazul in care sunt mai multe premii puse in joc, castigatori vor fi declarati primii care raspund corect. Premiul pus in joc pentru fiecare saptamana este format dintr-o asigurare de calatorie pentru un sejur (de maxim 8 zile)in strainatate.


SECTIUNEA 6. PREMIILE OFERITE
Premiile se acorda fiecarui castigator in parte. Castigatoriilor la sectiunea 1 – Concursul editurii LITERA, le vor fi trimise premiile prin Posta sau Curier, taxele fiind platite de expeditor. In cazul in care coletele se vor intoarce la expeditor, din cauze care nu tin de expeditor, premiile vor fi ridicate de la sediul editurii LITERA, adresa Calea Floreasca nr. 60, et. 5, 014462 Bucuresti. In cazul in care vor fi oferite excursii drept cadou, castigatorii vor fi indrumati catre sponsorii care le ofera, acestora revenindu-le obligatia intocmirii actelor necesare efectuarii deplasarii. Data la care castagatorul va pleca in vacanta intra in atributia sponsorului. Castigatorii nu au posibilitatea sa aleaga data plecarii.
Premiile se acorda doar castigatorilor, nu se acorda contravaloarea in bani, si nu se pot alege terte persoane pentru a intra in posesia premiului.
In cazul premiilor de la sectiunea IV, constand in asigurari de calatorie, castigatorii vor fi indrumati printr-un email catre agentia care ofera asigurarile. Premiile se acorda doar castigatorilor, nu se acorda contravaloarea in bani, si nu se pot alege terte persoane pentru a intra in posesia premiului.
SECTIUNEA 7. DREPTUL DE PARTICIPARE
La concursul emisiunii “CU LUMEA-N CAP” poate participa orice persoana fizica rezidenta in Romania, care a implinit 16 ani pana la data participarii la concurs. In cazul concursurilor in care sunt oferite excursii, castigatorul trebuie sa indeplineasca toate conditiile necesare intrarii in posesia premiului: pasaport/carte de identitate valabila 6 luni, pentru tarile UE; pasaport valabil cel putin 6 luni, pentru tarile Non-UE; sa nu aiba restrictii de iesire din tara. In cazul in care nu intruneste aceste conditii si nici nu sunt remediate in timp util, organizatorul isi rezerva dreptul de-a deferi premiul urmatorului telespectator care a raspuns corect. Agentia care ofera excursia se angajeaza sa suporte cheltuielile de cazare , transport, masa(daca acest lucru este mentionat), transport aeroport – hotel, iar dupa caz sa suporte cheltuielile cu taxele de aeroport.
Prin participarea la acest concurs, participanţii sunt de acord ca datele lor personale să fie folosite de către compania SC C&M CORPORATE BUSINESS S.R.L. pentru activităţile viitoare de marketing, cu respectarea prevederilor Legii 677/2001. Participanţii la acest concurs au drepturile prevăzute de Legea 677/2001: dreptul de acces la datele personale prelucrate, de modificare şi actualizare a acestor date şi de ştergere a datelor personale, printr-o cerere scrisa pe adresa SC C&M CORPORATE BUSINESS SRL.
Nu pot participa la promotie angajatii companiilor SC C&M CORPORATE BUSINESS SRL, Prima TV si ai celorlalte firme implicate contractual in organizare. Nu au dreptul de a participa la concurs nici rudele de gradul I, II sau III ale acestora.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica Regulamentul cu conditia anuntarii modificarilor pe orice canal media/Internet care ii este la indemana.
SECTIUNEA 8. ANUNTAREA SI ACORDAREA PREMIILOR
Premiile concursului sunt acordate dupa intocmirea formalitatilor necesare de punere in posesie. Castigatorul concursului va fi anuntat in editiile emisiunii “CU LUMEA-N CAP” din saptamana imediat urmatoare, iar apoi va fi contactat de un reprezentant al Prima TV pentru a se indeplini formalitatitile de punere in posesie.
Reprezentantul PRIMA TV va contacta castigatorul telefonic, in minim 10 zile lucratoare de la data castigarii concursului.
In cazul in care un telespectator participa din nou la acest concurs dupa castigarea unui premiu in aceasta campanie, S.C. C&M CORPORATE BUSINESS S.R.L isi rezerva dreptul de a anula cel de-al doilea premiu castigat.




SECTIUNEA 10. LITIGII
Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii la concurs se vor rezolva pe cale amiabila.

SECTIUNEA 11. INTRERUPEREA CONCURSULUI
Concursul emisiunii "CU LUMEA-N CAP" va putea fi intrerupt printr-o decizie a organizatorului.
SECTIUNEA 12. REGULAMENTUL CONCURSULUI
Regulamentul promotiei este disponibil pe blogul emisiunii http://culumea-ncap.blogspot.com sau http://cristianniculescu.blogspot.com. Participarea la această campanie implica obligativitatea respectarii prevederilor prezentului Regulament.
Organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica prevederile prezentului Regulament in masura in care analiza privind eficacitatea campaniei o va impune.
Eventualele impozite (datorate chiar si ca urmare a deciziei Organizatorului de a majora nivelul valoric al premiilor) vor fi suportate de castigator, in caz contrar castigatorul neavand dreptul de a intra in posesia premiului.
La ridicarea premiului, castigatorul este obligat sa vina cu buletinul sau CI si o copie Xerox a acestui act si sa completeze un process verbal.
Pentru orice nelamuriri scrieti-ne la: culumeaincap@primtv.ro